Conflictul din Justiție poate deveni „o vulnerabilitate statală”, avertizează fostul consilier prezidențial Cristian Diaconescu

Cristian Diaconescu, fost ministru de Externe și fost consilier prezidențial, a declarat duminică seară, în emisiunea Briefing de la Digi24, că scandalul din Justiție poate deveni la un moment dat „o vulnerabilitate statală”. El avertizează că trebuie rezolvate problemele din interiorul sistemului cu sprijinul tuturor instituțiilor statului, altfel „ele se vor transfera în afară”.