Mesaj dur al medicilor, după ce creșterea tarifului per serviciu medical a fost amânată: „Vom fi obligați să lăsăm parafa jos”

Asociaţia Profesională a Medicilor de Ambulator (APMA) critică Guvernul pentru că, prin „Ordonanţa trenuleţ”, amână din nou creşterea punctului per serviciu medical în ambulatoriu. Medicii fac apel la medierea preşedintelui Nicuşor Dan, căruia îi transmit că „o ţară nu e o primărie unde amâni semnarea unui PUZ” şi că sectoare întregi din ţară nu mai funcţionează corect.