În primele zile ale lunii decembrie, sute de femei au participat la un maraton organizat pe insula turistică Kish, purtând tricouri și colanți identici, cu părul prins lejer la spate. Într-o țară în care încălcarea codului vestimentar poate fi sancționată cu amenzi usturătoare sau chiar cu închisoarea, participantele au ignorat ostentativ eșarfele oferite „preventiv” de organizatori și directivele autorităților, concentrându-se exclusiv asupra cursei.