Reacția UE după atacul SUA asupra Venezuelei și capturarea lui Nicolas Maduro

Uniunea Europeană monitorizează îndeaproape situaţia din Venezuela şi, chiar dacă îl consideră pe Nicolas Maduro un preşedinte ilegitim, face apel la reţinere şi la respectarea principiilor dreptului internaţional. Este declarația făcută, sâmbătă, de şefa diplomaţiei europene, Kaja Kallas, la scurt timp după ce Donald Trump a anunţat că liderul venezuelean a fost capturat şi scos din ţară, împreună cu soţia, în urma unei operaţiuni în forţă a Statelor Unite.