România are un singur spital de stat unde se face transplant de cornee. Pacienții stau și mai bine de un an pe listele de așteptare, timp în care își pierd treptat vederea și, odată cu ea, independența și siguranța. Nu avem o bancă națională de țesuturi, așa că bolnavii depind de bunăvoința donatorilor sau sunt nevoiți să dea câteva mii de euro pentru o cornee.