Aeroportul Internaţional Sibiu (AIS) a anunţat marți o „investigaţie internă de siguranţă” pentru clarificarea circumstanţelor în care un avion aparţinând companiei Wizz Air, care venea de la Milano Bergamo (Italia), a ajuns la marginea pistei, după aterizarea pe aeroport. Reprezentanţii aeroportului susţin că pista era curăţată de zăpadă.