Gen Z. Ce faci cu banii tăi? Un proiect ZF sub umbrela FIT. Cum devine „vreau să ştiu” o superputere? Florentina Ion, fondatoarea editurii DPH: Cu cât înveţi mai mult, îţi dai seama cât de puţin ştii din tot ce este în această lume şi eşti mult mai atent cu tot ceea ce faci

Într-o lume în care totul e la un scroll distanţă, adevărata diferenţă nu o mai face cine are acces la cunoaştere, ci cine ştie să caute informaţia, să o verifice şi să o transforme în decizii reale. De aici apare o schimbare subtilă, dar extrem de puternică: „vreau să ştiu” nu mai e doar o curiozitate, ci devine o superputere, care te ajută să înţelegi că educaţia e motorul de creştere pe toate planurile, la orice vârstă.