Cel mai scăzut nivel al preţurilor pentru bunurile de consum şi serviciile din componenţa consumului final al gospodăriilor populaţiei, în cadrul statelor membre, a fost înregistrat în 2024 în Bulgaria, fiind cu 39% mai mic decât media UE, urmată de România (36% sub media UE), arată datele Institutului Naţional de Statistică (INS), care au la bază calculele realizate de Eurostat, în luna decembrie 2025. Deși țara noastră are printre cele mai mici prețuri la alimente și băuturi din Uniunea Europeană, are totodată și cele mai mici salarii. Prin urmare, ne permitem doar trei sferturi din coșul mediu de cumpărături, arată Digi24.