„Bătălia pentru adâncuri”: resursele oceanelor redesenează harta puterii. Cine controlează rezervele tot mai limitate ale acestor zone

Oceanele influențează puternic viața de zi cu zi. Acestea acoperă 70% din suprafața planetei, transportă 90% din comerțul global și susțin milioane de locuri de muncă și alimentația a miliarde de oameni. Pe măsură ce concurența globală se intensifică și schimbările climatice se accelerează, oceanele lumii ajung, de asemenea, în prima linie a geopoliticii secolului XXI. Modul în care factorii de decizie politică vor aborda aceste provocări va afecta aprovizionarea cu alimente, prețul mărfurilor și securitatea națională, scriu jurnaliștii  The Conversation.