Cu ocazia anului aniversar Brâncuşi – s-au împlinit pe 19 februarie 150 de ani de la naşterea marelui artist – ambasada României din Franţa, în parteneriat cu ICR Paris, a inaugurat pe zidurile exterioare al Palatului Béhague expoziţia de fotografii în aer liber intitulată «Brâncuşi Monumental | Târgu Jiu» consacrată ansamblului realizat între anii 1937-1938: Coloana infinitului, Masa tăcerii, Aleea scaunelor şi Poarta sărutului. Fotografiile prezentate au fost realizate, o parte în anii ‘60 de Dan Er. Grigorescu şi ele sunt expuse în paralel cu cele realizate, mai recent, de Mircea Cantor. Vasile Damian a fost la eveniment şi a stat de vorbă cu artistul stabilit la Paris şi cu Sophie Negropontes, fiica lui Dan Er. Grigorescu.