Bursă. Acţiunile Sphera, în scădere după ce compania a anunţat că va închide şapte restaurante

Operatorul în sistem de franciză Sphera Franchise Group (simbol bursier SFG) înregistra o depreciere de 2,4% a preţului acţiunilor în după-amiaza de vineri, pe un rulaj de 135.000 de lei, la o zi după ce compania a anunţat că va închide şapte restaurante Pizza Hut, operate prin subsidiara American Restaurant System.