Indemnizația de doctorat, redusă la jumătate. Sindicatele se revoltă: Neînțeleaptă măsura. Strângem cureaua, dar nu oricât și nu oricum

Profesorii si funcționarii care au doctorat vor fi printre cei mai afectați de noile măsuri de austeritate pregătite de Guvern. Indemnizația pentru titlul științific de doctor urmează să fie redusă la jumătate, pe fondul tăierilor bugetare din Educație și al limitării cheltuielilor de personal în sectorul public, ceea ce înseamnă o diminuare de la aproximativ 580 de lei net la circa 293 de lei net. „Acceptăm să fie strânsă cureaua, dar nu oricât și nu oricum. (...) Am aflat despre această măsură neînțeleaptă. Vom rămâne în coada Europei la numărul de absolvenți cu titluri de doctor”, a declarat, pentru Digi24, Anton Hadăr, președintele Federației Alma Mater.