Bursă. Rezultatele, divergente, cu creşteri la Transgaz şi Nuclearelectrica şi scăderi la OMV Petrom, Hidroelectrica şi Transelectrica Marile companii din energie listate la bursă au cumulat în 2025 afaceri de 69 mld. lei, plus 1%, şi profit net de 13,4 mld. lei, minus 6%

Principalele com­panii din energie listate la Bursa de Valori Bucureşti au raportat pentru 2025 rezultate financiare preli­minare care arată o evoluţie neuniformă a sectorului, cu creşteri puternice la unele societăţi, dar şi scăderi semnificative ale profitului la altele. În total, cele opt com­panii analizate – OMV Petrom, Hidroelectrica, Romgaz, Nuclearelectrica, Transgaz, Transelectrica, Conpet şi Oil Terminal – au cumulat o cifră de afaceri de aproximativ 69 de miliarde de lei şi un profit net de circa 13,4 miliarde de lei.