Producătorul britanic de electrocasnice Dyson a lansat săptămâna aceasta pe piaţa locală un model de aspirator robot, numit Spot+Scrub Ai, primul din gama sa conceput pentru curăţarea simultană uscată şi umedă a pardoselilor. Echipamentul este comercializat pe site-ul oficial al companiei la preţul de 6.109,99 lei, poziţionându-se pe segmentul ultra-premium. Această lansare marchează intrarea companiei într-o nişă de piaţă competitivă, dominată în ultimii ani de producătorii din Asia.