Municipale Franţa: Estimări, rezultate şi declaraţii

În Franţa s-a desfăşurat duminică primul tur al alegerilor municipale (locale). Al doilea tur urmează să aibă loc în 22 martie. Aproape 49 de milioane de alegători erau chemaţi la urne ca să-i departajeze pe cei peste 900.000 de candidaţi înscrişi pe circa 50.000 de liste în cele 35.000 de comune din ţară. Primele estimări au început să apară încă de la ora 20 când s-au închis ultimele secţii de votare din marile oraşe.