ANPC se restructurează și pierde o treime din posturi, inclusiv o funcție de vicepreședinte. Ce compartimente ar putea fi desființate SURSE

Proiectul de reorganizare a Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) vizează reducerea cu 34% a celor 1.370 de posturi existente, printre măsurile luate în calcul aflându-se desființarea unui post de vicepreședinte, a mai multor direcții sau comasarea sau transformarea lor în servicii, precum și desființarea celor 41 de comisariate județene și a celor 6 sectoriale și înlocuirea lor cu 22 de comisariate teritoriale, conform unei variante de lucru.