Amenzi după ce muncitorii au intrat cu excavatorul peste spațiul verde din Parcul Carol și au tăiat rădăcinile a 7 copaci. "S-au obișnuit să lucreze în bătaie de joc!"

Oficialii Primăriei București anunță joi seară, 19 martie, că muncitorii unei firme au intrat cu excavatorul în Parcul Carol pentru a face un branșament pentru o stație de încărcare auto. Au afectat spațiul verde și au tăiat rădăcinile a șapte copaci, lucrările fiind întrerupte de Poliția Locală. Administratorul trebuie să facă dovada că lucrarea era autorizată și oricum este pasibil de amenzi.