Ministrul Sănătăţii, despre starea răniţilor din explozia de la Rahova: Doi pacienți vor fi transferați în străinătate

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat vineri, despre starea răniţilor în urma exploziei din blocul de locuinţe din Calea Rahovei, că trei pacienţi au ajuns la Floreasca, cu vârste între 56 şi 86 de ani, cu politraumatisme severe, 2 la Spitalul Bagdazar Arseni, dintre care unul cu arsuri extinse, 6 la Spitalul Universitar, dintre care unul cu arsuri severe şi 2 copii la Spitalul Grigore Alexandrescu. Potrivit ministrului, pacienta cu arsuri grave de la Bagdazar Arseni este pregătită pentru transfer în străinătate, la fel şi un pacient internat la Spitalul Universitar iar un copil de la Grigore Alexandrescu, în operaţie.