Reprezentanţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) au propus un „acord pentru Justiţie şi stabilitate instituţională”, înaintea întâlnirii de la Cotroceni cu președintele Nicușor Dan, partidele din coaliția de guvernare și reprezentanții magistraților. Acordul propus face referire la „depăşirea neîntârziată a situaţiei actuale de criză”, prin clarificarea publică, printr-o poziţie comună, în sensul că jalonul 215 privind pensiile magistraţilor a fost îndeplinit şi nu afectează eligibilitatea fondurilor europene, dar şi prin adoptarea unei soluţii legislative unitare privind regimul de pensionare.