
De aproximativ patru ani, Bogdan Ciudoiu și Shurubel fac parte din echipa emisiunii „Vorbește Lumea”, pe care au prezentat-o inițial alături de Adela Popescu, pentru ca în prezent să o aibă colegă pe Lili Sandu. Într-un dialog pe care l-a avut cu Libertatea, Bogdan Ciudoiu a dezvăluit că în urmă cu foarte mulți ani chiar […]
Ministrul Apărării, Ionuţ Moşteanu, a transmis, joi, despre ancheta DNA de la Spitalul Militar, că, în iunie, a decis să nu mai prelungească mandatul managerului Florentina Ioniţă de la Spitalul Militar Central, după ce a fost informat de Corpul de Control despre existenţa unor suspiciuni de corupţie şi dosare la DNA şi Parchetul Militar.
Mitropolia Clujului, Maramureşului şi Sălajului a deschis primul centru de îngrijiri paliative gratuite pentru copii din România. Centrul se află în Sânnicoară şi a fost inaugurat joi, potrivit Agerpres. Slujba de sfinţire a fost oficiată de înalţi ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române. „Acest centru înseamnă un mare fapt a milei creştine, ridicarea unui asemenea aşezământ. […]
Mai multe comune din România se află în atenția autorităților pentru a fi transformate în municipii, în timp ce aproape 60 de orașe riscă să își piardă acest statut din cauza scăderii populației, arată o analiză a autorităților.
Judecătorii Instanței supreme au decis joi să sesizeze Curtea Constituțională în legătură cu proiectul de lege privind plata pensiilor private, prin care au fost aduse modificări legate de plata pensiilor din Pilonul 2 și Pilonul 3. The post Instanța supremă atacă la Curtea Constituțională legea privind plata pensiilor private appeared first on tvrinfo.ro .
Derby-ul Dinamo – Rapid din etapa a 13-a a Superligii de fotbal se bucură de un interes uriaș în rândul suporterilor. Partida se va disputa duminică, de la ora 20:30, și va fi în direct la Radio România Actualități.
Secretarul general al NATO, Mark Rutte, nu este calificat să judece piloții și căpitanii ruși, a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, ca răspuns la întrebarea unui reporter TASS.
Ludovic Orban, fost premier și actual consilier prezidențial al lui Nicușor Dan, a vorbit la Interviurile „Adevărul” despre greșelile guvernării anterioare, care au condus la situația economică grea din prezent.
Curtea Constituțională de la Chișinău a validat alegerile parlamentare de pe 28 septembrie din Republica Moldova. Acest lucru înseamnă că toate cele 101 mandate de deputat sunt confirmate, inclusiv cele ale Partidului „Democrația Acasă”, condus…
Podul peste Dunăre va fi închis traficului în 4 noiembrie, în urma unor reparaţii majore, a anunţat joi Agenţia pentru Infrastructură Rutieră (RIA) din Bulgaria, informează agenția BTA. Căile de rulare pentru trecerea autoturismelor vor…
Prvi potpredsednik vlade i ministar finansija Siniša Mali oglasio se iz Vašingtona
Mediafax Poliția spaniolă a deschis o anchetă după dispariția unui tablou de Pablo Picasso în timpul transferului său de la Madrid la Granada, unde urma să fie expus, au declarat joi surse din cadrul poliției. Articolul Un tablou de Picasso, estimat la 600.000 de euro, a dispărut în timpul unui transfer apare prima dată în Mediafax .
Yohan Roche (28 de ani), fundașul celor de la Petrolul Ploiești, va intra în ultimele 6 luni de contract în această iarnă. Potrivit informațiilor DigiSport.ro, șansele ca înțelegerea să se extindă sunt mici, iar fundașul…