Fundația Tinmar – „Educație pentru Viitor”: 1.110 elevi din județul Iași primesc burse de merit în valoare totală de 560.000 de euro

Fundația Tinmar – „Educație pentru Viitor”: 1.110 elevi din județul Iași primesc burse de merit în valoare totală de 560.000 de euro

Fundația Tinmar continuă angajamentul său față de educație și performanță prin extinderea programului „Educație pentru Viitor”, care susține excelența în rândul elevilor din România. În acest an, județul Iași devine epicentrul unei noi etape a proiectului, prin acordarea a 1.110 burse de merit elevilor cu rezultate remarcabile la învățătură, provenind din toate localitățile județului.

Orange și Vodafone au anunțat în același timp scumpirea abonamentelor. Cu cât se măresc facturile

Orange și Vodafone au anunțat în același timp scumpirea abonamentelor. Cu cât se măresc facturile

Orange România și Vodafone au anunțat ambele, luni seara, că vor mări prețurile abonamentelor. Orange România va crește prețul abonamentelor pentru persoanele fizice cu 6,8% începând din luna aprilie 2026, invocând impactul inflației, se arată într-un comunicat oficial al companiei citat publicația Profit.ro. „Pentru a putea continua să oferim servicii de calitate în acest context […]